Natural - iunie 2025: Urși, rododendron și gospel

De când m-am mutat la Sibiu am mers cu mașina de 3 ori pe Transfăgărășan, și de fiecare dată am văzut urși pe drum. Primele dăți am văzut ursoaice cu pui, iar zilele trecute am condus pe lângă 5 urși. Cinci. Un adult, apoi un adolescent, iar la final, seara, pe întuneric, o ursoaică cu 2 pui de doar câteva luni. Conduceam deja încet, pentru că mă așteptam la asta. Nu am nicio poză de acum pentru că nu opresc niciodată când îi văd. Singura poză am făcut-o de Paște, când nu puteam trece cu mașina pentru că cineva se oprise să îi filmeze și bloca toată circulația.

Am încercat să le explic oamenilor că nu doar hrănirea lor este interzisă, ci și staționarea în preajma lor, pentru că în felul acesta se obișnuiesc cu prezența noastră, cu mirosul nostru. Și apoi, când ne vom întâlni cu ei pe poteci, nu vor mai fugi de noi, așa cum este normal pentru un animal sălbatic. Și atunci nu ne vom mai putea ascunde în mașini.

Deși am vorbit frumos, răspunsul a fost “În ce calitate îmi spuneți asta?” și “Am condus de la o mie de kilometri ca să-i văd”.

Am sunat la 112 și am anunțat prezenta urșilor (ceea ce trebuie să facem dacă vedem animale sălbatice pe domeniu public sau privat). O echipă de jandarmi a fost trimisă la fața locului și m-au sunat ulterior să îmi ceară indicații.

Nu știu ce s-a întâmplat după, dar situația e deja scăpată din control, după părerea mea, și mă îngrijorează. Soluții există, dar pare că nu se vrea să fie implementate. Și nu, problema nu este că sunt prea mulți urși, ci că s-a permis ca urșii din acea zonă să se obișnuiască cu oamenii. Ei stau acolo pentru că le este mai ușor să primească hrană de-a gata decât să se chinuie să o găsească în pădure. Și există hrană pentru ei în pădure, nu e lipsă. Iar efectele acestei schimbări de comportament ale unor animale sălbatice vor crește exponențial în timp.

M-am gândit să vă spun și vouă, cu speranța că veți povesti și voi mai departe și celor care nu știu ce este și ce nu este ok să facem atunci când vedem urși pe drum. Mulți oameni înțeleg și își schimbă comportamentul, așa că aceste discuții merită purtate, atâta vreme cât se vorbește cu blândețe, nu cu acuzații.

În același timp, din ianuarie am început să fac un reel lunar de recapitulare, mai mult pentru mine, să-mi amintesc momentele preferate din natură din fiecare lună, dar Instagram nu e tocmai locul de spus povești lungi. Am simțit de fiecare dată nevoia să scriu un pic mai mult, și zilele astea mi-am adus aminte că am un newsletter 🤦🏻‍♀️. Pe care l-am cam neglijat din lipsă de timp. Așadar ceea ce scriu acum vine din dorința mea de a împărtăși un pic din lumea mea. Dacă voi reuși să trimit vești lunar, ca pe vremurile bune, rămâne de văzut. Tot ce pot să spun e că voi încerca :)

Ursul din Gușterița

Pe 2 iunie am urcat cu o prietenă pe dealul Gușterița ca să vedem apusul. Făgărașii se văd minunat de acolo, și m-am bucurat să descopăr o mică pădure de zade în apropierea crucii din deal și să dau peste o rădașcă (un el) în zbor care-și căuta parteneră pe-nserat. A, ce romantic!

Când am coborât înapoi în “sat”, la poalele dealului ne-a întâmpinat o doamnă mai în vârstă: “A coborât ursul până aici, mamaie!”. Zic: Când? Alaltăieri.

Dacă nu cunoașteți Sibiul, Gușterița este de fapt un cartier care acum face parte din oraș, dar a fost sat săsesc până în 1940, când a fost alipit de Sibiu. Dar arată în continuare la fel, cu case și străzi pietruite, așa că eu îi spun în continuare „sat”.

Ca să înțelegeți de ce:

@wikipedia

Pădurea începe imediat la limita satului, unde e ultimul rând de case. Și, de acolo, dacă vrei să te sui pe deal să vezi orașul de sus și Făgărașii, trebuie să urci pe jos (cum am făcut noi), sau să îți rupi mașina pe un drum neasfaltat.

N-am avut timp să investighez despre ce urs vorbea doamna, pentru că 2 zile mai târziu am plecat la Brașov. Aveam să aflu mai târziu.

Festivalul Lynx – 4-9 iunie 2025 (film și fotografie de natură)

Cu bucurie am participat și anul acesta la festivalul Lynx de la Brașov, unde mi-a plăcut și mai mult decât anul trecut. Am cunoscut oameni care m-au inspirat foarte mult, m-am văzut cu prieteni și am învățat lucruri noi despre natură.

Vedeta festivalului, și filmul care a câștigat premiul publicului, este OCEAN cu David Attenborough. Este un film cu puternic impact emoțional, care a început deja să schimbe lumea. Dacă nu l-ați văzut încă, vă recomand să nu îl ratați (acum se poate vedea oricând pe Disney++, și este difuzat periodic pe Nat Geo Wild – următoarea difuzare este pe 6 iulie la ora 19).

Cealaltă vedetă a festivalului a fost Gavin Thurston, unul dintre cei mai cunoscuți cameramani din lumea filmului documentar de natură. Am avut privilegiul de a putea sta în primul rând la prezentarea extraordinară pe care a ținut-o în cadrul festivalului, precum și de a primi un autograf pe cartea sa (Călătorii în sălbăticie – o am pe noptieră și deja m-a prins de la primele pagini, vă spun la final cum mi s-a părut).

Dacă iubiți natura, veniți anul viitor la festivalul Lynx!

Urs la mine în pădure?

A doua zi după ce am venit acasă de la Brașov, am ieșit, ca de obicei, la o plimbare prin pădure. Singură, de data asta, pentru că din păcate Maxi nu prea mai vrea să vină mai mult de câteva sute de metri, e din ce în ce mai bătrân, săracul. Dar nu e prima dată când merg singură prin pădure, am mai mers de multe ori.

La finalul plimbării, când deja mă apropiam de casă, văd de la distanță un om în pădure care începe din senin să urle. Iată ceva nou, îmi zic. Mă apropii precaut, și îmi dau seama că era o doamnă la vreo 60 de ani. Imediat ce mă observă, mă întreabă: e ursul?

Mirată, îi spun că mă plimb prin pădurea asta aproape zilnic de mai bine de doi ani jumate, și nu am văzut niciodată nici urs, nici urme de urs.

Începe să-mi spună că în ziua anterioară apăruse aici ursul din Gușterița, și doamna se întâlnise cu jandarmii, care veniseră în zonă. Trăseseră focuri de avertizare ca să îl gonească.

Am încercat să înțeleg dacă văzuse de fapt cineva ursul, sau au venit să tragă cu arma doar dintr-un zvon. Oamenii se pricep al naibii de bine să dea naștere la zvonuri din nimic. Nu m-am lămurit deloc. Doamna nu prea știa, de fapt, mare lucru. Dar a ținut să îmi arate o rădăcină scurmată de jur împrejur, adăugând: “se vedeau ghearele de urs! Acuma nu se mai văd, că am umblat noi, dar erau!”.

Când am ajuns acasă, m-am întâlnit cu o vecină și am întrebat-o dacă auzise sau văzuse ceva. Mi-a spus că văzuse și ea jandarmii cu o zi înainte, dar nu știa de ce erau acolo. Dar mi-a spus că văzuse și ea o urmă de urs chiar lângă noi, cu o săptămână înainte. Am rugat-o să îmi arate poză. Era o urmă de... nimic. Era orice, numai de urs nu. Dar ea era convinsă că era de urs.

Am mers în casă și am căutat să văd dacă găsesc știri online. În Gușterița chiar fusese un urs, era un pui care cred că are doar un an jumătate, săracul, cine știe ce o fi cu el pe acolo, din ce văd la știri se pare că a fost văzut de mai multe ori în ultima lună. Probabil a fost recent alungat de mamă (e perioada), ca să se împerecheze din nou, sau e orfan.

Am stat să mă gândesc dacă chiar putea ajunge acel urs din Gușterița la mine. Gușterița e tocmai în nord, iar eu stau în sud. Ca să ajungă în pădurea de lângă mine, ar trebui fie să meargă prin tot orașul, pe străzi (foarte improbabil), fie să traverseze o șosea cu trafic intens cu 6 benzi (nu imposibil, dar cam dificil).

Concluzie? Ursulețul probabil e tot pe acolo, dacă ar fi să mă iau după știrile care spun că a fost din nou văzut zilele trecute.

Până una alta, la mine în pădure e plin de țânțari momentan, nicidecum de urși, așa că nu prea am putut intra în ea luna aceasta.

În poiana secretă din pădure

Am fost, în schimb, la Astra, unde probabil s-a dat cu ceva, că nu prea sunt. Apropo, dacă veniți vara la Muzeul Astra, vă spun un pont: intrați pe seară (e deschis până la ora 20): lumina e blândă, e răcoare și liniște (mai ales în timpul săptămânii se lucrează mereu la vreun monument sau alee între 9 și 17), și e foarte puțină lume.

Rododendron

Ce e iunie fără rododendron? Aș putea să spun că știu, pentru că, de când m-am mutat la Sibiu, nu am văzut rododendron până vara asta, deși e mai accesibil decât îmi era când stăteam în București 🙈

De fapt, mint, am văzut un pic în 2023 în Slovenia, unde am fost în perioada în care era și la noi în floare, dar am găsit foarte puțin, iar anul trecut cred că n-am văzut deloc. Am fost în Polonia, în Munții Tatra, la final de iunie, dar nu aveau pe-acolo tufe de rodo.

Anul ăsta mi-am luat revanșa, am fost și în Cindrel, și în Făgăraș.

În Cindrel am urcat din Șaua Șteflești, unde se poate ajunge cu atenție cam cu orice mașină cu garda mai înaltă, dar nu e tocmai cel mai grozav drum (TransCindrel dinpre Lacul Oașa). Însă e cel mai scurt traseu spre Iezerul Mare, lacul glaciar care are destul de mult rododendron de jur împrejur. Din păcate, pe lângă bucurie, am fost și foarte dezamăgită (și destul de șocată) să găsesc în zonă o grămadă de autoturisme de teren. În vârf de munte. Adesea realizez cât de naivă sunt că uit despre fața asta a țării noastre, și am senzația, în bula mea, că nu există. Deși este interzis accesul cu autoturisme, din nou, legea nu se aplică.

Lacul Iezerul Mare, 22 iunie 2025

De asemenea am văzut oameni care culegeau flori de rododendron, deși nici asta nu e voie. La fel ca și la urși, unde unii oameni au impresia că e ok să-i fotografieze dacă nu le dau de mâncare, cred că cei ce doar îl culeg floarea trăiesc cu senzația că e ok dacă nu smulg planta cu totul. Din păcate nu este ok, pentru că ruperea florii afectează capacitatea plantei de a produce semințe dacă o culegem, și se va rări din ce în ce mai mult.

Am avut însă și o surpriză plăcută la final de tură. Am găsit un loc absolut superb pe malul pârâului Frumoasa, unde am pus hamacul și am rămas până când mi-am reîncărcat bateriile. Și mai erau și alți oameni în jur, veniți acolo toată ziua la iarbă verde, și nu asculta nimeni manele. Un vis frumos!

În Făgăraș am mers de fapt pentru apus, rododendronul a fost un bonus. Am revenit pe Piciorul Caprei, pe care îl descoperisem în 2020, unde am avut bucuria de a vedea și două capre negre, plus un fund de marmotă, ȘI rododendron alb, ascuns într-o șa. Nu știu cum de nu l-am zărit acum 5 ani.

Piciorul Caprei, 26 iunie 2025

Lacul Capra

Mi-a făcut Kleo poză pe Vf. Iezerul Caprei

FITS (Festivalul Internațional de teatru Sibiu) – 20-29 iunie 2025

Am încheiat luna cu festivalul de teatru, la care, spre rușinea mea, e prima dată când ajung, deși este un eveniment internațional cu tradiție (ajuns la ediția 32).

În primii mei doi ani în Sibiu, am crezut că este un festival de teatru clasic, care pe mine nu mă atrage. Însă am avut surpriza de a afla anul acesta că este de fapt un festival mult mai complex, dedicat artelor spectacolului și că, pe lângă teatru, cuprinde spectacole de dans, acrobații, musical sau spectacole de stradă. Adică mult mai multă muzică și voie bună decât mă așteptam.

Take me some place where there’s music and there’s laughter.
First aid kit – My Silver Lining

Am mers chiar din prima seară, și am reușit până la final să particip în 5 din cele 10 zile ale festivalului. Am ieșit luna asta în oraș mai mult decât tot anul 🤭 Sunt cam moartă de somn, dar super fericită că am avut oportunitatea de a vedea câteva spectacole care mi s-au părut incredibile și am cunoscut oameni noi. Și am realizat cât de importantă e socializarea, pentru că, de doi ani jumătate de când sunt aici, adevăratul este că am petrecut majoritatea timpului singură, sau cu câinii în pădure. Nu pot să spun că am fost chiar sălbatică, am mai ieșit în lume, dar destul de puțin. Și era timpul să ies din carapacea mea și să mai îmbrac și haine de oraș, nu doar de pădurar (deși, dacă mă uit un pic în dulap, și hainele mele de oraș tot în culorile pădurii sunt 🤭).

Atâta doar că nu m-am trezit din timp și nu am mai putut cumpăra bilete la evenimentele indoor, însă au fost multe evenimente în aer liber la care am putut participa gratuit. Din păcate am ratat spectacolul-vedetă, cu nimeni altul decât Bill Murray (am citit de 3 ori, nu îmi venea să cred că vine Bill Murray în Sibiu, am crezut că nu pricep eu textul).

În schimb, cel mai spectaculos mi s-a părut concertul de gospel la care am fost duminică la Biserica Ursulinelor. Întotdeauna m-a fascinat gospel-ul, de când l-am văzut prima dată într-un film. Pentru că îmbină într-un mod aproape magic frumusețea muzicii cu bucuria de a trăi. Corul nu este static, ci dansează mai mult sau mai puțin, în timp ce cântă, și mesajul este mereu unul pozitiv. E greu să stai așezat și cuminte când ești în fața unui cor de gospel. E greu să nu te bucuri și să trăiești muzica și iubirea cu toată ființa. Aș merge atât de departe încât să spun că muzica aceasta poate fi life changing. Eu am simțit că mi s-a umplut inima de iubire și de recunoștință că trăiesc.

Fun fact: Termenul "gospel" derivă din engleza veche (gōdspel) și înseamnă "știrea bună" sau "vestea bună".

Corul care a cântat acum a venit tocmai din America, și se numește Howard Gospel Choir. Îi găsiți pe instagram și youtube. Nu e prima dată când vin în România, așa că pot doar să sper că vor mai participa și pe viitor.

Dacă vreți să veniți la FITS anul viitor, va fi în perioada 19-28 iunie 2026, și biletele se pun în vânzare în aprilie.

Planuri pentru iulie?

Poimâine plec un pic în Austria, mă așteaptă 2 zile pline de condus până aproape de granița cu Elveția, apoi 8 zile de munte pe pâine, și la final încă 2 zile de condus înapoi acasă. Ce-o fi fost în capul meu când am ales locul, nu știu. Sper doar să fie bun youtube cu mine și să-mi dea muzică frumoasă pe drum. Dacă totul merge ca uns, revin peste o lună și vă spun cum a fost.

Între timp, găsiți pe instagram reelul lunar pentru iunie, cu câteva filmări din ce v-am povestit aici, precum și cele 7 secrete despre natură pentru iunie, postare lunară pe care o fac de prin aprilie încoace.

alexandra.munte

A post shared by @alexandra.munte

Și tot pe instagram postez și alte informații despre trasee și natură, precum și stories cu clipuri video pe care aici mi-e greu să le introduc.

Să ne auzim cu bine!

Cu drag,
Alexandra