Invitație - drumeții în Maramureș 10-13 septembrie
Servus, oameni buni!
În perioada 10-13 septembrie mă voi afla în județul Maramureș pentru drumeție și relaxare, și vă invit să ne cunoaștem!
Planul este următorul:
Duminică, 10 septembrie, vom explora Țara Lăpușului. Vom face două drumeții ușoare de câte aproximativ 2-3 ore (câte aprox. 5 km). În prima mini-drumeție vom explora Cătunul Aspra, unul dintre cele mai deosebite cătune din România, cu case tradiționale și o biserică vopsite în albastru „mieriu”, ce au fost construite la sfârșitul anilor 1800. În a doua drumeție mergem la Piatra Cerbului pentru a vedea Defileul Lăpușului, și coborâm și la Cascada Pișetoarea.
În zilele următoare am în plan:
Plimbare cu caiacul pe Lacul Firiza – de preferință în ziua de luni (11 septembrie)
Drumeție la Creasta Cocoșului (dinspre Cavnic) – aprox. 18 km, +1000 m diferență de nivel (drumeția va dura 8-9 ore și este de dificultate medie) - de preferință în ziua de marți (12 septembrie)
Plimbări prin zonă, relaxare (Lacul Mogoșa, Șuior, etc) – de preferință în ziua de miercuri (13 septembrie)
Am scris mai sus „de preferință” pentru că drumeția la Creasta Cocoșului e posibil să o mut pe luni sau miercuri dacă prognoza de marți nu arată bine. La fel și celelate activități de luni/miercuri ar putea suferi modificări / permutări de zile în funcție de prognoză.
Pentru deplasări este nevoie de mașini personale, așadar, cine dorește să vină, ar trebui să poată veni cu mașina. Vă puteți înscrie pentru oricare dintre zile sau pentru toate, în funcție de cât timp aveți la dispoziție și/sau dacă vreți să vă cazați în zonă sau locuiți în zonă. Eu voi fi cazată în zona Lacului Firiza. Fiecare participant se va ocupa personal de propria cazare și deplasare.
Pentru drumeții vă rog mult să vă înscrieți doar dacă aveți echipament de drumeție. Trebuie să aveți neapărat încălțăminte de drumeție, și recomand și bețe. Drumeția la Creasta Cocoșului nu este potrivită începătorilor, astfel că necesită un minim de experiență pe munte și rezistență la drumeții lungi și diferență de nivel +1000 de metri.
Dacă vreți să veniți, vă rog să-mi dați un reply la acest email și să-mi spuneți:
Numele complet
Numărul de telefon
Din ce localitate veniți
La ce vreți să vă înscrieți
Dacă veniți cu mașina, și câte locuri ați avea disponibile în caz că puteți lua și alți participanți
Orice alte detalii vreți să menționați
Ulterior probabil voi face un grup pe whatsapp sau un event pe facebook pentru a putea comunica mai ușor.
Nu mă aștept să se înscrie multă lume, dar activitățile se vor ține cu minimum 3 și maximum 10 participanți. O să vă rog mult să nu vă înscrieți decât dacă știți sigur că puteți veni.
Aștept cu drag să ne cunoaștem 😊
Alexandra